periodic de frustrări cetaţeneşti

Desfiintati CNA-ul

luni, octombrie 30, 2006

publicat de Cristian Baltatescu @ 11:30 a.m.


Daca stai sa te gandesti putin presedintele tarii te reprezinta la nivelul unor concepte de genul politica externa si interna, siguranta statului, imagine. Idei mari, cuvinte importante.
Insa mult mai intime sunt conceptele din categoria moralei, decentei, educatiei.
Atunci cum se face ca pentru primele ne alegem reprezentantul, printr-un act constient, iar pentru celelalte ne bazam pe tot felul de institutii, comisii, ong-uri sau sinoade?

Una dintre institutiile astea este CNA-ul. A carui unica grija este puritatea si curatenia morala din audio-vizual. Lasand la o parte deficientele si dublele sau proastele masuri pe care le foloseste mai tot timpul nu inteleg de ce i s-a dat in grija mediul de informare cel mai apropiat de casa, cel mai comod si usor de auto-cenzurat oricum. Televizorul si radioul.

Circula mai nou, sau mai vechi poate, prin mediile televizoriste unele idei ciudate, oarecum comunistoide care impun televiziunilor, chiar si celor comerciale roluri educative si formative.
Personal nu cred in importanta moralei in afaceri. A bunului simt, a onestitatii, a respectarii legii, contractelor, da. Dar nu a moralei in sine. In afaceri iti urmezi un scop clar si sincer, ceea ce-l face si moral. Castigul. In cadrul respectarii legii, lege care da, este intr-un fel, urmasa moralei vechi, a unui set de legi nescrise, devenit acum scris si impus.

Si atunci cum sa impui unei televiziuni comerciale sa difuzeze programe cu un pronuntat caracter educativ? Cum sa o amendezi pentru unele din care acesta lipseste cu desavarsire, fiind chiar inlocuit cu un prost-gust evident, dar iarasi, sincer? Declarat. Asumat si, mai important, optional pentru tine ca spectator.

Singura cenzura care ar trebui sa existe la mine in casa ar trebui sa fie a mea. Sunt major, si daca sunt si parinte, e numai responsabilitatea mea ce vede si ce aude copilul meu. Nu e nimeni obligat sa-i serveasca feti frumosi si pilde sin biblie doar pentru ca sunt prea ocupat sa o fac eu. Televizorul e o optiune, devenita majoritara, asa e, dar fiecare raspundem de alegerile si de timpul nostru liber. Televiziunile vand doar o marfa pe care noi o consumam sau nu.

Nu vad de unde pana unde am nevoie sa mi se spuna ce e moral si ce nu, ce e pornografie si ce nu. Nu vad cu ce drept si cu ce competente pot niste numiti sa judece pentru cel putin 10 milioane de oameni.

Probabil cei din CNA sau cei care propovaduiesc pe la tv imaginea unei Romanii pline de serate la care domnisoare de pension canta la pian si se converseaza in franceza au o mare frustrare.
Aceea ca cel putin acum, legea nu le permite sa-i amendeze decat pe perversii si profitorii care emit mizerii nu si pe libidinosii inculti ca mine care le recepteaza.

Etichete: , , , ,

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire

  .