Satul etern

Una dintre teoriile in care cred e cea a subconstientului colectiv.
Indiferent de unicitatea fiecaruia dintre noi, comportamentul nostru e uneori inscris in niste tipare. Tipare ce provin din setul comun de situatii si experiente ale noastre ca popor.
Zi de zi ma confrunt cu situatii absurde, cu oameni la fel de absurzi, ce par a uita unde si cand se gasesc. Vazand si patind una si alta, mi s-a definit tot mai clar un enunt: Romania e un mare sat.

Probabil ca am simtit asta tot timpul dar nu am stiut sa o spun articulat, cu subiect si predicat.
Pana la urma de ce nu ar fi un mare sat? Ce defineste un sat? In mod sigur nu drumurile proaste, nivelul de educatie scazut spre ne-existent, cantitatea mica de sapun pe cap de locuitor, pentru ca daca ar fi asta, disparitia satului romanesc, inerenta pana la urma, ar fi de dorit chiar.
Poate nici macar arhitectura si tehnicile constructive specifice, pe langa faptul ca difera de la o zona la alta, pana si astea s-au modernizat cu trecerea timpului.
Ar mai ramane traditiile si oamenii in sine.

Ei, oamenii astia, care majoritatea sunt maxim la a doua generatie de locuit la oras, vad, percep subconstient si "folosesc" tara asta ca pe un sat mai mare. E normal pana la urma, mai toti au parinti sau bunici la tara si atunci fara sa-si dea seama se poarta ca atare. Tiparele comportamentale sunt cele ale unor consateni.

Cand te opresete un politist ii sugerezi discret ca tatal, fratele, verisorul, cumnatul sau nepotul tau e cutare. Si el devine brusc intelegator? Cum sa te mai amendeze in cazul ala, doar oameni suntem.

Cand hranesti cainii vagabonzi din jurul blocului, uiti ca nu esti pe ulita, unde poti arunca in iarba resturile de mancare, pentru cainii satului.

Cand Basescu pupa un copil aiurea prin tara stie ca parintii lui vor fi impresionati, parintii si fratii lor la fel, ca si vecinii si prietenii vecinilor lor.

Cand spagile devin meniuri de aprozar stii ca inima celui care ia spaga nu e departe de ograda parintilor.

Toata lumea a baut un sprit cu toata lumea si daca nu l-au baut ei, atunci sigur au un cunoscut care a facut-o.

Lumea inca mai saluta un preot necunoscut pe strada cu Saru'mana parinte si inmormantarile inca mai poarta mortul in sicriul deschis, neuitand nici cele 12 opriri traditionale, asta printre masinile de pe carosabil iar la nunti inca se mai joaca hora in fata blocului.

Totul poate fi rezolvat la mica intelegere, e plin de ţaţe si de carute cu cai, prin jurul unor blocuri mai pot fi inca gasite eternele gradini de zarzavaturi si pomi fructiferi din care vreo babuta face toamna 3 borcane de gem.

Odata cu mutarea fortata a unora de la sat la oras, un intreg set de norme, de reguli sau de obisnuinte s-au mutat cu tot cu satenii expatriati.

Multi se percep pe ei insisi in felul asta si atunci invariabil interactioneaza la fel. Problema e ca uneori modelul satului-familie-mare unde saluti un satean vag sau deloc cunoscut are dezavantajele lui. Lumea uita sa se civilizeze si sa se cizeleze.

O plasma de neam prost intr-un apartament de 2 camere cu calciu pe perete nu te face mai european, ci din contra, mai taran.

Nu cred ca e cazul de alte exemple sau de alte metafore, ati inteles ideea pentru azi...
Hai noroc.