periodic de frustrări cetaţeneşti

Romania fara mine

miercuri, decembrie 06, 2006

publicat de Cristian Baltatescu @ 7:20 p.m.

Am lipsit, stiu. M-am intrebat in luna in care nu am scris aici cum de merge tara fara ideile mele.
Se pare ca a mers, concluziile care se pot trage fiind multiple. Fie nu le citeste nimeni oricum, asa ca nu avea cum sa apara o schimbare aparenta in functionarea tarii, fie tara a mers SI mai prost cat am lipsit din rolul autoasumat de eminenta cenusie a mersului trebilor prin Romania.

Am avut mai multe idei intre timp, ceea ce mi-a lipsit a fost timpul (o idee buna ar fi sa se dea mai mult timp la cetateni, dar stiu, sunt absurd, asta nu e blogul lui Iisus, asa ca nu-mi pot da cu parerea despre mersul universului). Unele idei erau prea simple, asa ca m-am gandit ca in genialitatea lor nu vor fi intelese.
Unele, surprinzator, s-au dovedit nu numai neoriginale, pentru ca le-au avut altii inainte, dar si expirate si inutile incat cei care le-au descoperit au fost chiar persoanele cu raspundere in domeniul respectiv.

Asa ca, spre exemplu, n-am putut sa fiu eu primul care sa cer (eh, ma alint si eu) obligativitatea montarii repartitoarelor de costuri pentru incalzire. Da, smecheriile alea mici si albe, cu carcasa alba de plastic, lcd si butoane (nu, nu iPod-urile) care se monteaza pe calorifere. Asta ca sa nu trebuiasca sa te mai certi cu seful de scara incuiat si cu babele senile de la 5 care inchid caldura din beci pentru ca e scumpa si poti oricand sa mai pui o suba pe tine.

Sa inteleg deci ca nu sunt un geniu (in) pustiu, ca mai exista o sansa si pentru tara asta, chiar daca eu nu am timp sa o indrum spre civilizatie. Dorm mai linistit in zilele in care nu scriu aici.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire

  .