eOff Moldova
miercuri, februarie 03, 2010
publicat de Cristian Baltatescu @ 1:10 p.m.
Ideea pentru astazi e destinata consumatorilor, clientilor, abonatilor.
Daca ei, furnizorii, fac ce vor, noi nu putem nici macar incerca?
Cine doreste poate folosi scrisoarea de mai jos, adaptata eventual pentru alt furnizor de servicii care moare de grija clientului.
Stimata Companie Furnizoare de Servicii,
In baza contractului xxx-xxxxxx incheiat intre subsemnatul Nume Prenume si E-ON Moldova SA si din dorinta de a imbunatati comunicarea intre prestatorul de servicii si abonat cat si din nevoia unei relatii echitabile intre parti doresc sa va aduc la cunostinta adaugarea urmatoarelor anexe la contractul mentionat mai sus.
ANEXA BC1
1.In virtutea egalitatii celor doua parti ale prezentului contract E-ON Moldova este obligata sa-l anunte pe Nume Prenume, cu 24 de ore in avas, pe oricare din caile de comunicare descrise in anexa BC2 in eventualitatea unei lucrari programate la reteaua de energie electrica, lucrare care este de natura sa intrerupa sau sa modifice parametrii energiei electrice furnizate.
2. De asemenea E-ON Moldova este obligata sa il anunte pe oricare din caile de comunicare descrise in anexa BC2, cu privire la durata lucrarilor de remediere a unor avarii accidentale in 2 ore de la aparitia acestor avarii si de fiecare data cand durata estimata se modifica.
Articolul 2 se aplica daca remedierea avariei este estimata la mai mult de 30 de minute.
3. in cazul in care intreruperea sau afectarea parametrilor energiei electrice furnizate dureaza mai mult de 2 ore, E-ON Moldova este obligata sa despagubeasca abonatul Nume Prenume cu suma pe care compania o percepe in momentul reconectarii dupa o deconectarea de la retea pe motiv de neplata. Suma se va vira in contul IBAN din anexa BC2.
ANEXA BC2
Telefon: xxxxxxxxxx
Email: nume@email.com
Yahoo Messenger: nume
Twitter: http://twitter.com/nume
Adresa de contact: strada, numarul, oras, judet, tara
Cont IBAN: xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxx
Observatii
Avand in vedere ca E-ON Moldova foloseste acest model pentru a modifica, reinoi sau adauga anexe contractului intre furnizor si client si fiind de parere ca furnizorul nu poate fi deasupra clientului si ca relatiile intre partile semnatare ale unui contract trebuie sa fie unele echitabile, simetrice si bazate pe principii de respect reciproc, Nume Prenume considera ca cele doua anexe de mai sus sunt perfect rezonabile si ar trebui sa se gaseasca in toate contractele furnizorului cu toti clientii sai.
Daca E-ON Moldova nu doreste adaugarea acestor anexe la contract, anexe comunicate prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, trebuie sa instiinteze clientul in termen de 30 de zile, in scris.
Scrisoarea de instiintare va contine textul:
"Compania E-ON Moldova nu recunoaste dreptul abonatiilor sai de a fi informati cu privire la lucrarile programate sau asupra simplei durate reale a unor lucrari de remediere cauzate de avarii accidentale.
Compania E-ON Moldova, ca unic distribuitor de energile electrica in cartierul Cartier, orasul Oras, nu acorda drepturi egale abonatilor sai, drepturi cu privire la modificarea contractului sau cu privire la penalizarile pe care o parte le poate impune celeilalte.
Compania E-ON Moldova impune conditii abonatilor sai, fara ca acestia sa poata face acelasi lucru."
Lipsa acestui text sau nerespectarea termenului de 30 de zile constituie acceptarea noilor anexe la contractul xxx-xxxxxx. Nerespectarea ulterioara a acestor anexe duce automat la anularea facturii pe luna in care aceasta nerespectare a avut loc.
Cu respect,
Nume Prenume
Etichete: avarii, client, companie de servicii, contract, eon, eon moldova, furnizori